luni, 26 mai 2008

inca o accidentare!

după mult timp, am fost din nou la fotbal duminică dimineaţă. era o vreme când făceam asta regulat, ne trezeam 10 oameni cu noaptea în cap şi ne întâlneam la terenurile facultăţii de drept. într-una din acele dăţi, s-a întâmplat prima oară. am preluat o minge la marginea careului şi am tras. nu l-am vazut că vine să mă blocheze. el nu a ţinut cont că nu l-am vazut şi mi-a pus o contră! aşa mi-am stricat pentru prima oară degetul mare al piciorului drept. am stat atunci 2-3 luni. m-am prefăcut că mi-am revenit şi am jucat din nou. a urmat un meci la cupa presei, unde în faţa unei asistenţe deosebite, m-am rupt din nou. de data asta mi-am făcut-o cu mâna mea. la un atac al adversarilor(nici nu mai ştiu cu cine jucam atunci), am iesit să blochez omul la minge, şi nu am găsit altă variantă decât să îl atac printr-o alunecare din faţă. degetul meu deja pocnit o dată nu a rezistat, iar diagnosticul medicului a fost crunt, fractură plus două fragmente din alte parţi ale osului sărite pe ici pe colo. am stat atunci 8 luni fără să joc fotbal, însă după 3 luni făceam deja recuperare. alergări, exerctii, intinderi etc. duminică 25 mai 2008. după 40 de minute de joc, un adversar pe nume mircea găseşte de cuviinţă că a ajuns destul de aproape de poartă încât să încerce un şut. eu am încercat să îi atrag atenţia că încă mă aflu în faţa lui şi că nu mă sperie nimic, dar nu i-a păsat. a şutat, eu am blocat, m-am dezechilibrat si am călcat strâmb cu piciorul stâng. al dracului de stramb. entorsă de gradul unu se numeşte. nu este gravă, se va reface. însă e obligatoriu repaus total timp de cel puţin o luna. nu chiar total pentru că sunt recomandate miscări ale gleznei si exerciţii asemănătoare, la intensitate mică. dacă în cazul fracturii, am avut parte de ajutor, acum sunt pe cont propriu. va fi greu, însă voi trece şi peste asta. aşadar, entorsa de ieri se adaugă la două fracturi ale degetului mare de la piciorul drept, o entorsă grad unu a genunchiului drept, o entorsă de grad doi a gleznei drepte şi unei luxaţii a umărului stâng. nu sunt multe, dar mă mândresc cu ele....

2 comentarii:

ionut spunea...

Ultrassss fratioruuu, ai grija de tine ca avem nevoie de tine in teren ... Multa sanatate!!!
P.S. Presimt ca in lipsa ta o sa luam niste batai de neuitat :))

mihai pirvuta spunea...

merci ultrass, nu iti face probleme, o sa fie bine. cat despre voi, la lupta vitejii mei..... mortii ma-ti becali!