Incep cu
primul adversar pe care de obicei il intalnesc in cale. Ginel/Bogdan.
Daca as
fi poet, Ginel/Bogdan ar fi muza mea. Cand imi apare in fata, parca se
lumineaza instantaneu tot terenul ca sub un reflector: vad pozitiile tuturor
jucatorilor si pe mine driblandu-i spectaculos pe toti. Actiunea mi se
deruleaza in slow motion in toate variantele posibile. Bineinteles ca de obicei
o aleg pe cea mai proasta si faza se rupe brusc ca un disc zgariat, dar macar
apuc sa vad dintr-o pozitie optima traiectoriile superbe ale suturilor lui
Ginel/Bogdan. (Trebuie sa precizez ca Ginel/Bogdan reprezinta pentru mine o
singura entitate, doi intr-unul. Fara nicio aluzie la ce se intampla la dusul
de dupa joc).
Dupa ce
scuzele imi sunt acceptate marait de coechipieri, incerc sa pornesc o noua
faza, de data asta cat mai departe de Ginel/Bogdan. Dau de Vice, care e mai nou
si nu stie ca stiu sa driblez. Si nici nu cred c-o sa afle. Dar am aflat eu ca
si el stie. Sa dribleze, sa paseze, sa suteze. Spre deosebire de el, insa, eu
stiu sa raman tintuit de admiratie pentru un dribling reusit.
Si apropo de
admirat driblinguri, uneori dau de Nicu. Imi dau seama ca-i Nicu dupa parfum.
Tricoul lui miroase a balsam si la bere, desi alearga cel mai mult dintre noi.
Ei bine, pe Nicu nu prea apuc sa-l vad. Trece de mine intr-o viteza atat de
mare incat mereu sunt nevoit sa intreb daca sutul a fost gol sau pe langa.
Pentru ca de obicei il vad in acelasi timp cu portarul nostru, care si el
ramane cu aceasi dilema.
Nici cu Radu
nu prea mai merge. Uneori ma lasa sa-mi testez franele, dar mingea o pastreaza
el. Iar franele stiu ca-s bune. Nu s-au tocit aproape deloc in toti anii
astia in care le-am folosit pentru incetinirea, ba chiar blocarea propriilor
actiuni.
Sangele
proaspat adus de Cristi si Bogdan B a ajuns sa mi se urce la cap. Da, ma
enervez, pentru ca ambii ma dribleaza si nici unul nu poate fi driblat. Pana nu
demult doar Raul nu putea fi driblat. Dar pe el l-am rezolvat transferandu-l la
noi.
Si pentru ca
am ajuns la echipa mea, as spune cate ceva si despre coechipieri. Dar nu stiu
ce, ca nu prea-i vad pe teren. Ceea ce imi si reproseaza. Dar nu-i vina mea ca
Mihai sau Dragos, de exemplu, sunt mai subtirei decat Ginel/Radu/Vice/Bogan B,
care-i acopera de privirile mele.
Deruland pe
repede inainte, am ajuns la concluzia ca sunt constant cel mai bun jucator al
adversarilor, care, datorita mie, castiga meci de meci. Deci datorita mie. Adica
sunt relevant.
semnat: ciprian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu